Blonde, brunete, roșcate, șatene, înalte, impunătoare sau din contră, micuțe, le vedem mereu. Pe stradă, înghețând lângă colegi, la cercetări la fața locului, în posturi de poliție, dirijând traficul în orașe aglomerate, în birouri cu zeci de dosare pe cap sau nu, în Forțele Speciale ale Poliției, sunt acolo. Ne plac, ne încântă ochii, suntbune pentru imagine sau când avem nevoie de ele. Le respectăm când avem interesul să o facem, dar uităm să o facem și în restul timpului.

Devenim ușor, ușor, toți, niște misogini disimulați. Facem ochii cât cepele când intră în birou, dar imediat ce iese, ne apucăm să -i ”facem dosarul”. Dacă e singură și nu dă curs invitațiilor sau răutăților, e ”prea a dracului”, dacă face asta, este ”alunecoasă”. Dacă e căsătorită, sigur ”am văzut-o eu cu cineva” sau ”nu are cum să ajungă acolo de una singură”. Ne vărsăm frustrările pentru că sunt prea multe, pentru că învață mai bine, pentru că uneori sunt mai pregătite decât noi, pentru că sunt mici de statură, pentru că au fuste, pentru că nu au fuste, pentru că au părul prins, pentru că nu au părul prins, pentru că se machiază sau pentru că, dimpotrivă, nu se machiază.

Nu ne mai mulțumește nimic, când vine vorba de ele. Ne aducem însă aminte de ele de 8 martie. Atunci ne retransformăm în bărbații libidinoși, gata să le reintre în grații, plimbându-ne ca niște caraghioși pe holuri cu mărțișoare și buchete de flori în mână. Chiar dacă tot anul le bârfim, le desconsiderăm sau le cuplăm cu toți colegii în mintea noastră. Dacă e femeie, nu înseamnă că nu poate. Dacă e femeie, nu înseamnă că nu are loc lângă tine. Mai rău de atât, după cele proțăpim prin diverse birouri, tot noi, ca niște veritabili ipocriți ce suntem, le arătăm cu degetul, acuzându-le că ”s-au orientat”. Oare? Cine o fi făcut-o? Că de capul lor nu au ajuns acolo.

Sunt curios, orice coleg poate să-mi răspundă, când ai oferit ca polițist unei colege o floare, fără nici cel mai mic interes sau fără să aibă loc vreo sărbătoare? Când ai mers cu o floare și i-ai spus colegei tale de patrulă, de birou, ”mulțumesc că m-ai suportat atâția ani, că mi-ai acceptat toate idioțeniile, bancurile cu aluzii porcoase, limbajul de idiot”. A? Când? Merită doar bârfite sau merită și niște#respect? Ne place să le zugrăvim, astfel încât, ai avea impresia că noi suntem toți niște sfinți, iar ele sunt toate niște păcătoase. Nu ne place atunci când oamenii ne etichetează prin prisma câtorva care nu ne fac cinste, dar ne place al naibii de mult să generalizăm când vine vorba de ele.

Știu că vor citi mulți rândurile astea. Știu că poate mulți mă vor arăta cu degetul. Poate voi fi numit și etichetat în toate felurile pentru că îmi doresc ca și ele să primească respectul cuvenit. Știți ceva? Nici nu îmi pasă. Și dacă o femeie ar fi luat examenul în locul meu, nu mi-ar fi păsat. Pentru că nu e vina ei pentru felul în care ministerul își administrează resursele umane. La fel cum se duce lupta surdă între cei cu școală de poliție și cei încadrați din sursă externă. Dacă nu ar fi fost ea, probabil venea alta. Și mai pregătită decât cea de dinainte. E vina lor că se pregătesc teoretic mai bine decât noi? Nici vorbă! Mi-aș dori ca pe viitor să beneficieze de aceleași condiții de admitere la toate probele. Atunci ce vom mai avea de comentat? Sunt sigur că găsim noi ceva.

Ia o floare mâine dimineață sau în seara asta când intri de serviciu, mergi la EA și spune-i cât de mult o prețuiești, cât de rău îți pare că ai fost un misogin și că ai desconsiderat-o fără motiv. Spune-i că îți pare rău că nu ai făcut-o și în restul anului și că te-ai simțit un libidinos de 8 martie, atunci când ai pupat-o pe obraz în cel mai fals mod posibil. PREȚUIȚI-LE ȘI RESPECTAȚI-LE MEREU, NU DOAR DE 8 MARTIE.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *